miercuri, 5 decembrie 2012

Bunea Stancu: mesaj către politicienii brăileni, de la Continental

Ziarul Obiectiv relatează despre prezența președintelui interimar al PDL Brăila în fieful  PSD-ist adunat la Continental. Alexandru Nazare, candidat la Camera Deputaților în colegiul 2, a confirmat întâlnirea de gradul 0, la care s-a dus însoțit de Cristian Rizea, candidat PSD la CD în colegiul 5. Cel puțin așa spune Gheorghe Bunea Stancu. Iar Rizea confirmă prezența, dar neagă compania lui Nazare, însă cu certitudine amândoi au fost acolo.
Despre Rizea, candidatul problemă (Romania are de restituit fonduri europene de 3 milioane de euro din cauza lui), de care liderul PSD Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, a încercat să scape în perioada stabilirii candidaturilor, subalternii lui Nazare spun că este parte activă într-un PLAN menit să transfere controlul USL, după alegerile parlamentare.

Pe scurt,  locul în partid al lui Bunea Stancu este vânat de Rizea, al lui Cătălin Boboc, la PNL, de Diacomatu, iar mai apoi acesta din urmă să fie ajutat de dubiosul Rizea să preia președinția CJ. Numai că planul celor doi schiopătează rău de tot, vânătorii funcțiilor lui Stancu neavând nimic concret, în afară de tupeu ( afirmă că știu dinainte deznodământul proceselor lui Stancu, de parcă ei le-ar judeca)  și presupuneri ( că pot forța preluarea unor organizații dacă nu-i dorește nimeni și nu au sprijin în interior).

Așa stând lucrurile, cine l-a trimis pe Nazare la Continental, însoțit sau nu de Rizea, dar faptul a fost speculat foarte bine de Stancu, în mod cert a dorit să-l compromită. Rezultatul? Candidatul Nazare, al cărui atuu principal era că nu face parte din cârdășiile locale, i-a făcut jocul baronului care l-a introdus astfel în planul împotriva sa. Să nu uităm că PDL-istul Silviu Radu, când a vorbit despre acest plan, în care sunt antrenați oameni din toate partidele, a omis să dea orice informație despre PDL. Apariția lui Nazare în scenă, alături de unul dintre vânătorii funcțiilor lui Stancu (real sau închipuit, nici nu mai contează- povestea scrisă e că au fost împreună), îl plasează și pe el în plan.
Mesajul pe care baronul vrea să-l transmită este acesta: ”Rizea și Diacomatu l-au cooptat pe Nazare și iată-i la un loc pe cei care vor să taie și să spânzure la PSD, PNL și PDL Brăila. Lor  trebuie să le pupați pe viitor inelele!”

De aici, o singură concluzie: dacă există un plan împotriva lui Bunea Stancu, cei care l-au conceput și îl pun în aplicare sunt prosti făcuți grămadă, ori, dacă Stancu a inventat acest plan de victimizare, atunci este genial în aplicarea lui!
Personal, cred în prima variantă pentru că, de când a fost dat în vileag acest plan, cei vizați nu au făcut nimic să-l nege.
http://viatabrailei.ro/silviu-radu-pdl-diacomatu-si-rizea-vaneaza-impreuna-functiile-lui-bunea-stancu_6150

3 comentarii:

  1. Foarte bun articolul tau. Varianta corecta este a doua pentru ca numai asa se explica faptul ca in ziua in care obiectiv dadea marea stire cu intalnirea Nazare era atacat de Infobraila, iordache fiind si el la intalnirea de la continental.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu Bogdan, nu e balaceala si balacareala! Din pacate unii care s-au foit prin oras ca mari luptatori antisitem, anti stancu, anticomunism, antimafiarosie-purpurie-incolora si inodora se pare ca sunt niste .... Si tu si Luci mi-i ridicati in slavi pe unii din ei si acum... Nu ca am eu dreptate dar uneori, rau cu rau dar mai rau fara rau. Si o zic cu tristete, ma bucuram sa va castige candidatul vostru la locale si sa nu fie ceea ce se dovedeste ca este.

    RăspundețiȘtergere

Comentariile dvs vor fi vizibile doar după validare.